Zibcccdalba's Blog

Activităţi desfăşurate la Şcoala ,,Toma Cocişiu" Blaj

SĂRBĂTOAREA FRANCOFONIEI

Posted by Dorina Frăţilă pe martie 18, 2009

Franceza este limba de suflet a poporului nostru, este o limbă a civilizaţiei, cunoscută în zilele noastre atât în Europa, cât şi peste ocean. Este limba pe care poporul român o învaţă cu iubire, pentru a fi in relaţii armonioase cu prietenii noştri francezi.. Franceza se împleteşte cu trecutul nostru istoric, ea ne-a îmbogăţit cultura, fiind una din ,,surorile” limbii noastre, amândouă avându-şi originea în limba latină. Franceza este limba lui Molière şi a lui Victor Hugo, dar este şi limba în care a scris românul Eugen Ionescu.

Conform ,,Raportului asupra stării Francofoniei în lume”, publicat în 1990 de către Ministerul Francez al Afacerilor Externe, ,,un român din patru cunoaşte limba franceză.”

Elevii clasei a VIII-a A de la Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Toma Cocişiu” Blaj se numără printre aceştia şi ei şi-au arătat preţuirea pentru limba franceză participând la activităţile organizate în cadrul proiectului educativ ,,Sărbătoarea francofoniei”.

În deschidere, d-na profesoară Eleonora Mureşan, coordonatoarea proiectului, a prezentat un material despre ceea ce înseamnă francofonia, drapelul francofoniei, harta cu ţările francofone şi alte date interesante.

Elevii, organizaţi în patru grupe, au participat la un concurs despre francofonie, care reuneşte oameni de naţionalităţi diferite de pe cinci continente, din 49 de ţări membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei,  patru state asociate şi zece observatori. Din juriu au făcut parte profesoarele Dorina Frăţilă şi Diana Tocaciu. Concurenţii au fost răsplătiţi cu diplome şi premii.

De asemenea, elevii au vizionat un material power point cu imagini din Paris şi au ascultat muzică în limba franceză.

Prin participarea la activităţile organizate, elevii au demonstrat că sunt ataşaţi de cultura şi valorile promovate de limba franceză.

Prof. Dorina Frăţilă

p10300034

p10300191

p10209901

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »

,,DRAGOBETELE – ÎNTRE PREZENT ŞI UITARE”

Posted by Dorina Frăţilă pe februarie 24, 2009

La 24 februarie 2009, elevii claselor a VIII-a A, a VII-a D şi a V-a D de la Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Toma Cocişiu” Blaj au participat la o activitate sub genericul ,,Dragobetele – între prezent şi uitare”, care a avut ca scop cunoaşterea de către elevi a obiceiurilor şi tradiţiilor populare româneşti.

În ultimii ani, la început de primăvară, românii serbează Ziua îndrăgostiţilor de Sfântul Valentin, uitând de tradiţiile şi obiceiurile populare de la noi. De aceea elevii noştri au hotărât să serbeze Dragobetele, simbolul dragostei la români.

La început a fost prezentat un material power point despre semnificaţia obiceiului de Dragobete, apoi elevii au citit poezii şi mesaje de dragoste. Ei au realizat felicitări, majoritatea sub formă de inimioare, pe care le-au adunat într-o expoziţie.

Activitatea s-a încheiat cu dans pe melodiile formaţiei Holograf.

Elevii au fost îndrumaţi de profesoarele Dorina Frăţilă, Eleonora Mureşan, Alina Dulău, în colaborare cu d-na Viorica Muntean, bibliotecara şcolii.

Prof. Dorina Frăţilă

d33

d

d1

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »

,,NEMURITORUL EMINESCU” – activitate în cadrul proiectului interjudeţean ,,Dor de Eminescu”

Posted by Dorina Frăţilă pe ianuarie 20, 2009

Joi, 15 ianuarie 2009, la Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Toma Cocişiu” Blaj a avut loc activitatea de încheiere a proiectului interjudeţean ,,Dor de Eminescu”, sub genericul ,,Nemuritorul Eminescu”.  Elevii au recitat poezii ale Luceafărului poeziei româneşti, au cântat melodii pe versurile lui Mihai Eminescu, au prezentat o dramatizare a unui fragment din ,,Scrisoarea III” şi şi-au citit creaţiile trimise la concurs.

La activităţile proiectului ,,Dor de Eminescu” au participat peste 300 de elevi de la 60 de şcoli din 29 de judeţe.
La secţiunea proiecte, elevii şcolii noastre au obţinut premiul III, iar eleva Elges Renate a primit menţiune la secţiunea prezentări power point.

Prof. Dorina Frăţilă – coordonatorul proiectului

eminescu

scrisoarea-iii

denisa

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »

SĂ-L ÎNŢELEG PE CEL DE LÂNGĂ MINE

Posted by Dorina Frăţilă pe decembrie 27, 2008

Ziua Internaţională a Drepturilor Omului a fost sărbătorită de elevii clasei a V-a D de la Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Toma Cocişiu” din Blaj împreună cu elevi de la Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Avram Iancu” din Alba Iulia, pe care i-au vizitat în data de 10 decembrie 2008.

Elevii blăjeni au fost însoţiţi de Doina Gavriluţ, psihologul şcolii, şi de Dorina Frăţilă, diriginta clasei. La Alba Iulia au fost întâmpinaţi de directorul şcolii, de inst. Dana Andro şi de psihologul şcolii din Alba Iulia, Szilagyi Gyori Ildico.

Musafirii au vizitat şcoala, unde au fost încântaţi de CDI, au ascultat cântecele interpretate de elevii conduşi de inst. Dana Andro, apoi au participat la activităţi desfăşurate împreună cu gazdele.

La încheierea activităţilor, copiii au împărtăşit impresiile trăite şi şi-au făcut urări cu ocazia apropiatelor sărbători de iarnă.

Copiii blăjeni le-au dăruit noilor prieteni felicitări de Crăciun confecţionate de ei şi au primit semne de carte şi un calendar cu desene ale elevilor albaiulieni.

Grupul ţintă al proiectului a fost format din elevi cu cerinţe educative speciale, rromi şi devaforizaţi social.

Acţiunea a fost sponsorizată de prof. Mariana Garcias de la Colegiul Joan Miro din Barcelona – Spania şi de Asociaţia Părinţilor Toma Cocişiu Blaj.

Prof. Dorina Frăţilă

Psiholog Doina Gavriluţ

p10205361

p1020541

p1020561

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »

,,DĂRUIND, VEI DOBÂNDI!”

Posted by Dorina Frăţilă pe decembrie 22, 2008

Sub genericul ,,Dăruind, vei dobândi!”, la Şcoala “Toma Cocişiu” Blaj a avut loc, în data de 5 decembrie 2008, ,,Târgul jucăriilor”, iniţiat de ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR TOMA COCIŞIU şi desfăşurat în colaborare cu conducerea şcolii, cu scopul cultivării spiritului filantropic al copiilor.

Toate învăţătoarele şi diriginţii s-au implicat în mobilizarea copiilor în campania de strângere de jucării, iar la sortarea jucăriilor şi amenajarea standurilor au participat: preşedinta asociaţiei, prof. Alina Dulău, prof. Dorina Frăţilă, inst. Mihaela Petru, inst. Simona Isailă şi Laura Florea, membră a asociaţiei părinţilor. Membrele asociaţiei au beneficiat de sprijinul conducerii şcolii, director Monica Popa şi director adjunct Nicolae Ionescu, aceştia fiind, de altfel, primii cumpărători.

La târg a participat şi primarul municipiului, Gheorghe Rotar, care a cumpărat jucării şi i-a felicitat pe organizatori. Jucării au cumpărat şi alţi membri ai asociaţiei: Doina Gavriluţ sau Ionel Mihu.

Copiii au fost fericiţi să poată cumpăra jucării frumoase la preţuri mici, ceea ce a făcut ca majoritatea jucăriilor să fie vândute, iar cele care au rămas au fost donate, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, copiilor internaţi la Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Blaj.

Prof. Dorina Frăţilă

Prof. Alina Dulău

p1020430

p1020443

p1020454

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »

ELEVI BLĂJENI LAUREAŢI AI FESTIVALULUI ,,DESCHIDE UŞA, CREŞTINE” DE LA SIGHIŞOARA

Posted by Dorina Frăţilă pe decembrie 22, 2008

În data de 12 decembrie 2008, elevi de la Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Toma Cocişiu” din Blaj, care au un parteneriat educaţional cu Gimnaziul de Stat ,,Victor Jinga” din Sighişoara, intitulat ,,Istoria şi cultura oraşului meu”, au participat la Festivalul-concurs ,,Deschide uşa, creştine”, organizat de şcoala parteneră din Sighişoara.

La festival au participat cincisprezece şcoli din ţară şi elevii blăjeni au avut bucuria de a obţine locul întâi.

Programul elevilor blăjeni a cuprins, pe lângă colinde, obiceiuri populare de iarnă: Capra, Sorcova, venirea lui Moş Crăciun şi s-a bucurat atât de aprecierea juriului, cât şi de cea  a spectatorilor.

Ei au fost pregătiţi de următoarele cadre didactice: profesoarele Alina Dulău – coordonatoarea proiectului – şi Dorina Frăţilă, institutoarele Simona Isailă, Mirela Bălău, Felicia Ignat.

Elevii de la Şcoala ,,Toma Cocişiu” le-au dus copiilor de la Sighişoara felicitări confecţionate de ei şi un număr al revistei şcolii, ,,Adolescenţa”.

Festivalul a impresionat prin frumuseţea colindelor şi a obiceiurilor de iarnă prezentate şi prin impecabila organizare, mai ales că iniţiatorii au fost la prima încercare de acest fel, aceasta fiind prima ediţie a festivalului.

Toţi cei prezenţi la festivalul de la Sighişoara au simţit spiritul Crăciunului. Colindele au adus cu ele mireasma de Iisus născut în iesle şi atmosfera de sărbătoare ce se apropie. Toţi şi-au deschis inimile şi au lăsat bucuria şi împlinirea să le intre în suflet.

Pe lângă bucuria premiului obţinut, elevii blăjeni au simţit, cu tot sufletul,  alături de ceilalţi concurenţi şi de spectatori, valoarea spirituală a Crăciunului, când sărbătorim naşterea lui Iisus.

Prof. Dorina Frăţilă

p10206232

p10206271

p1020632

Publicat în Uncategorized | Etichetat: | Lasă un comentariu »

,,DOR DE EMINESCU” – Concurs interjudeţean de creaţii literare şi proiecte

Posted by Dorina Frăţilă pe noiembrie 23, 2008

prezentare11În cadrul Concursului interjudeţean de creaţii literare şi proiecte ,,Dor de Eminescu”, Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Toma Cocişiu” din Blaj este parteneră cu Şcoala cu Clasele I-VIII din Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, iniţiatoarea proiectului, şi cu şcoli din alte judeţe, în proiect fiind înscrise 35 de şcoli.

Scopul acestui concurs este de a pregăti elevii pentru provocările vieţii, vizând în special plăcerea de a citi, abilitatea de a comunica şi cultivarea gustului estetic. Elevii vor fi puşi  în situaţia de a cunoaşte şi  a aprecia autenticitatea şi originalitatea, formându-şi deprinderi de muncă în echipă şi dezvoltându-şi, astfel, competenţe reale de relaţionare.

Proiectul vizează, în egală măsură, educarea respectului faţă de valorile naţionale şi ale comunităţilor din care elevii fac parte, prin implicarea  în păstrarea şi promovarea  acestor valori. Elevii vor fi încurajaţi să găsească soluţii inedite şi creative, prin exersarea capacităţii de exprimare orală şi scrisă.

Concursul are trei secţiuni: creaţie literară, proiecte ,,Eminescu printre noi”, prezentări în power point. Tema prezentărilor este: ,,Viaţa şi opera lui Eminescu în imagini-natură şi iubire”.

Din juriu face parte şi redactorul şef al revistei ,,Dor de dor”, revistă în care vor fi publicate lucrările premiate.

Lansarea proiectului la Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Toma Cocişiu” din ,,Mica Romă” s-a făcut în două etape.

În data de 16 noiembrie 2008, la şcoala noastră s-a desfăşurat Cercul pedagogic al profesorilor de limba română. În cadrul activităţilor desfăşurate am prezentat un material power point cu obiectivele proiectului şi activităţile propuse şi am trimis colegelor din alte şcoli email cu regulamentul concursului.

În data de 20 noiembrie 2008, la ora 13ºº, am organizat o activitate cu copiii.

A fost prezentat materialul power point cu obiectivele şi regulamentul concursului, am organizat o expoziţie cu cărţi ale lui Mihai Eminescu, câţiva elevi au recitat poezii ale marelui poet şi în încheiere am prezentat materialul power point ,,Eminescu la Blaj”. Materialele power point au fost însoţite de cântecele ,,Eminescu” (interpretat de soţii Aldea Teodorovici) şi ,,Revedere” (pe versurile lui Mihai Eminescu).

La activitate au participat, alături de copii, doamna director Monica Popa, profesori din şcoală, bibliotecara şcolii şi preşedintele Asociaţiei de părinţi din şcoală.

A doua activitate a început cu interviuri luate blăjenilor întâlniţi pe stradă. Elevii le-au pus câte zece întrebări despre Mihai Eminescu celor care au vrut să răspundă. Au constatat că majoritatea celor intervievaţi ştiu destul de multe lucruri despre viaţa şi opera marelui poet şi mai ales despre vizita lui la Blaj, în anul 1866. Elevii vor reda printr-un poster cele constatate în cadrul interviurilor realizate.

Echipa de proiect

Prof. Frăţilă Dorina – coordonator

Membri

Prof. Dulău Alina

Prof. Marcu Ana

Prof. Tocaciu Diana

proiectare3

expozitie4

interviu

intrebari


Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »

„GÂNDURI LITERARE” – PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

Posted by Dorina Frăţilă pe noiembrie 16, 2008

isldlogo-large9

„Să-ţi placă să citeşti înseamnă să dai ceasurile de plictiseală, de care nu poţi scăpa în viaţă, pe ceasuri de încântare.” (Montesquieu)


În cadrul ISLD am iniţiat un parteneriat educaţional între biblioteca

din şcoala noastră şi alte două biblioteci.


PARTENERI

1. BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ „ŞCOALA ARDELEANĂ” BLAJ

2. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „1 DECEMBRIE 1918” ALBA

3. ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ,,TOMA COCIŞIU” BLAJ

OBIECTIVE

ELEVII:

- formarea cititorului conştient;

- stimularea şi dezvoltarea aptitudinilor de creaţie ale elevilor;

- dezvoltarea unei atitudini pozitive a elevului de gimnaziu faţă de lectură şi bibliotecă;

- familiarizarea cu literatura română, dar şi cu literatura străină.


CADRELE DIDACTICE:

- abilitarea cadrelor didactice cu capacitatea de a construi un mediu educaţional care să motiveze copilul în procesul instructiv-educativ;


BIBLIOTECA:

- conştientizarea bibliotecarilor cu privire la rolul lor în formarea şi dezvoltarea elevilor;


FAMILIA ŞI ALŢI FACTORI DIN COMUNITATE:

- creşterea implicării părinţilor şi a altor reprezentanţi ai comunităţii locale în crearea unui mediu sigur şi sănătos de educaţie;


BENEFICIARI ( RESURSE UMANE):

- elevii şcolii „Toma Cocişiu”;

- cadrele didactice ale şcolii;

- reprezentanţii celor trei biblioteci;

- invitaţi, părinţi.


LOCUL DE DESFÃŞURARE:

- Şcoala cu Cls. I-VIII „Toma Cocişiu”;

- Biblioteca „Şcoala Ardeleană” Blaj

- Biblioteca Judeţeană „1 Decembrie 1918”


DURATA: 1 AN (septembrie 2008 – august 2009)

ECHIPA DE PROIECT:

1. Dulău Alina – profesor;

2. Hinescu Ana – directoarea Bibliotecii „Şcoala Ardeleană” Blaj

3. Biblioteca Judeţeană „1 Decembrie 1918”;

4. Munten Voirica – bibliotecar.


COLABORATORI:

1. Popa Monica- director;

2.Frăţilă Dorina – profesor;c oordonatorul revistei şcolare ,,ADOLESCENŢA”

3. Isailă Simona – institutor;

4. Nistor Mariana – învăţătoare.


GRUPUL ŢINTĂ:

a) BENEFICIARI DIRECŢI:

- 50 de elevi cu vârste între 8 – 14 ani;

b) BENEFICIARI INDIRECŢI:

- ceilalţi elevi ai şcolii;

- părinţii;

- cadrele didactice participante la activităţi;


TIPURI DE PRODUSE:

- compuneri, eseuri, poezii;

- revista „Adolescenţa”;

- portofoliul;

- diverse broşuri;

- fişe de lectură;

- albumul foto;


FORME DE EVALUARE:

- portofoliile personale sau colective;

- prezentarea rezultatelor, a produselor obţinute ( revista, compuneri, fişe de lectură);

- expunerea lucrărilor realizate;

- albumul foto;

- lecţii deschise;

- analiza contribuţiei fiecărui membru în raport cu ceea ce şi-a propus iniţial;

- autoevaluarea.


DISEMINARE:

- prezentarea proiectului în cadrul sesiunilor, comunicărilor ştiinţifice care se vor desfăşura în ţară;

- evidenţierea elevilor participanţi la serbarea de sfârşit de an şcolar.


Prof. Alina Dulău

Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Toma Cocişiu” Blaj

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »

,,CARTEA- LEAC PENTRU SUFLET”

Posted by Dorina Frăţilă pe noiembrie 13, 2008

isldlogo-large1Sub genericul ,,Cartea – leac pentru suflet”, elevi din clasele a VIII-a B, a VII-a D şi a V-a D au desfăşurat mai multe activităţi: au realizat panouri cu lucrările lor (pe care le-au expus în biblioteca şcolii), au recondiţionat cărţi, au ajutat la aranjarea cărţilor pe rafturi, au realizat referate despre importanţa lecturii şi o listă bibliografică cu titluri din opera lui Mihai Eminescu.

Activităţile s-au desfăşurat în sălile de clasă, în biblioteca şcolii şi în sala multifuncţională. Elevii au fost îndrumaţi de profesoarele Alina Dulău şi Dorina Frăţilă, cărora li s-a alăturat bibliotecara şcolii, Viorica Muntean.

Activităţile s-au încheiat cu o prezentare power point intitulată ,,Beautiful Libraries in the world”, care i-a încântat pe copii prin frumuseţea imaginilor cu biblioteci din întreaga lume.

Bibliotecar, Viorica Muntean

expozitie3

expozitie12

expozitie21

vizionare

vizionare1

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »

,,TOMA COCIŞIU – PATRONUL SPIRITUAL AL ŞCOLII NOASTRE”

Posted by Dorina Frăţilă pe noiembrie 13, 2008

lectura3

isldlogo-large4În data de 10 octombrie 2008, elevi din clasele a II-a B, a II-a C, a IV-a A, a V-a D şi a VII-a D au participat la o activitate desfăşurată sub genericul ,,Toma Cocişiu – patronul spiritual al şcolii noastre”

Elevii au vizionat un material power point despre viaţa şi activitatea celui care a înfiinţat şcoala experimentală, li s-a prezentat lucrarea ,,TOMA COCIŞIU – INIŢIATORUL ŞCOLII DE EXPERIENŢĂ DE LA BLAJ”, apoi elevii claselor a II-a B şi a IV-a A au citit din piesa de teatru şi din poveştile celui omagiat.

Cadrele didactice coordonatoare ale proiectului sunt:  Ignat Felicia, Isailă Simona, Bălău Mirela, Frăţilă Dorina, Dulău Alina.

Prof. Dorina Frăţilă

proictare

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.